Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina (9 noiembrie)

 



Sfântul Ierarh Nectarie, făcătorul-de-minuni din Eghina, cunoscut și ca "vindecătorul de cancer", este un Sfânt foarte iubit de credincioșii de la noi din țară, fiind grabnic ajutător tuturor celor care îi cer ajutorul atunci când se află în nevoi și neputințe. Este serbat în calendarul ortodox pe data de 9 noiembrie.

Viața pe scurt - Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina (sinaxar)

Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina (1846-1920), s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orășel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinții săi au fost oameni săraci, dar foarte evlavioși. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educație creștinească. După primii ani de școală, Anastasie este trimis să învețe carte la Constantinopol, unde studiază teologia și scrierile Sfinților Părinți. Aici, sufletul său începe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărților sfinte și prin cugetarea la cele dumnezeiești.

La vârsta de douăzeci de ani, povățuit de Duhul Sfânt, tânărul Anastasie se stabilește în insula Hios, unde predă religia la o școală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoința monahală în vestita chinovie numită "Noua Mânăstire" (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon, ocazie cu care primește numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viața.

Următorii trei ani, ierodiaconul Nectarie îi petrece la Atena cu scopul de a-și completa studiile preuniversitare. În toamna anului 1881, se întoarce la mănăstire după ce absolvă liceul cu calificative excepționale.

În 1882, părintele Nectarie își va începe studiile la Facultatea de Teologie din Atena, după ce, între timp, la recomandarea lui Ioan Horemis, prietenul său, a întrat în legătură cu patriarhul de Alexandria, Sofronie, și va fi acceptat de către acesta în cadrul patriarhiei.

Perioada petrecută de Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina în Egipt

După ce-și termină studiile teologice, în anul 1886, părintele Nectarie se întoarce la Alexandria, unde este hirotonit preot, iar după câteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit și trimis la Cairo, în calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie îl hirotonește mitropolit onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia Superioară. Mai mulți ani, evlaviosul mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru orașul Cairo și predicator la biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor și povățuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie și blândețe. De aceea, era mult căutat de credincioși și iubit de toți.

Poză cu Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina 9 noiembrie
 Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina

Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria și iubirea de sine, a încercat să-l lovească pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul cu o altă armă, tot așa de periculoasă, adică cu invidia celorlalți ierarhi și slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, aceștia vorbindu-l de rău către patriarh, cum că dorește să-i ia locul. Acest lucru a făcut ca, la 3 mai 1890, în urma unei ordonanțe date de patriarhul Sofronie, să fie eliberat din cinstea arhierească în care se afla, permițându-i-se să slujească mai departe în biserica Sfântul Nicolae. După mai puțin de două luni însă, la 11 iunie 1890, părintele Nectarie primește de la patriarh o scrisoare prin care i se cere să părăsească Egiptul. Cerându-și iertare de la toți, cu toate că nu greșise nimănui cu nimic, dovedind o adâncă smerenie, sfântul se supuse, dând slavă lui Dumnezeu, căci și cu dânsul s-a împlinit cuvântul lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care zice: "Fericiți veți fi, când vă vor ocărî și vă vor prigoni, și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea" (Matei 5,11).

Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina se întoarce în Grecia

S-a retras la Atena, în luna august a anului 1890, sărac, defăimat de ai săi și nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu și în rugăciunile Maicii Domnului.

Aici a fost câțiva ani predicator, profesor și director al unei școli teologice pentru preoți, până în anul 1894, reușind să formeze duhovnicește mulți tineri iubitori de Hristos, pe care îi hrănea din cuvintele Sfintei Evanghelii și cu scrierile Sfinților Părinți. Apoi făcea slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei.

În taina inimii sale, Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina era un adevărat isihast și un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândețe și îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, creștea duhovnicește pe cei din jurul său și avea întotdeauna pace si bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea și osândirea celor din jurul său.

Dorind la bătrânețe să se retragă la mai multă liniște, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioși si ucenici, o frumoasă mănăstire de călugărițe, în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viață desăvârșită de obște, după tradiția Sfinților Părinți. Apoi se retrage definitiv în această mănăstire și duce o viață înaltă de smerenie și slujire, de dăruire totală și rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii și pentru toți care veneau și îi cereau binecuvântare, rugăciune și cuvânt de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic și pe Sfântul cuvios Sava cel Nou (1862–1948), mare ascet al secolului XX, care a pustnicit o vreme în pustiul Hozeva, Palestina. După adormirea Sfântului Nectarie, s-a retras în insula Kalymnos, unde a și adormit întru Domnul.


Capul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina 9 noiembrie
                              Capul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina

Portretul Sfântul Ierarh Nectarie

Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina era foarte smerit și blând și nu căuta cinste de la nimeni. Iar în timpul liber lucra la grădina mânăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toți se foloseau de tăcerea și smerenia lui. Pe lângă multele sale ocupații duhovnicești, Sfântul Nectarie a scris și a redactat mai multe scrieri teologice de morală și de istorie a Bisericii, intrând astfel în tradiția Sfinților Părinți din patria sa, împotriva influențelor occidentale care asaltau țările ortodoxe.

Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfântului Nectarie numeroase ispite, căutând să-l biruiască. Astfel, numeroși slujitori și ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra fericitului, făcându-i multe ispite. Dar Dumnezeu îl izbăvea din toate necazurile.

Trăind ca un înger în trup și iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul și milostenia, Sfântul Nectarie trăgea pe mulți la Hristos, revărsând în jurul lui, pacea, bucuria și lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia și odihnea pe toți care veneau la chilia lui.

Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina trece la cele veșnice

Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina 9 noiembrie
Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina

Simțindu-și sfârșitul aproape, pe când făcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Ierarh Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. El răbda cu tărie toată boala și ispita, așteptând cu bucurie ceasul ieșirii sale din această viața.

După aproape două luni de suferință, Sfântul Nectarie și-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la 8 noiembrie 1920, izbăvindu-se de toate ispitele acestei vieți, pentru care s-a învrednicit să se numere în ceata Sfinților lui Dumnezeu. Ucenicii săi, după ce l-au plâns mult, l-au înmormântat, după rânduială, în biserica zidită de el.

Sursă: Orthodoxwiki ; † Sfântul Ierarh Nectarie Din Eghina (9 Noiembrie) | Pravila  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Canon de umilință către Domnul nostru, Iisus Hristos, Mantuitorul

Pustia din lume

Mama mea,