Postări

Se afișează postări din februarie, 2021

Sunt putred mucegai înaintea Ta Maicuta

Imagine
Sunt putred mucegai înaintea Ta Maicuta Sunt putred mucegai, înaintea Ta Maicuţă. Mi-am coborât sufletul în iad pentru că pământul din mine nu a ştiut să asculte de Tine. Greşesc în tot locul şi la tot pasul, judec, mă mândresc în sinea mea, îmi doresc ce e mai bun material. Am uitat de sufletul meu, Maicuţă, şi acum zac în patul meu plin de păcate şi încerc să mă ridic, să fiu un om nou, să mă laşi să te iubesc şi să am parte de mila Ta, spre iertarea mea. Mă simt neputincioasa şi ştearsa, speriata de dreapta Ta judecată, mă simt pierduta în lumea asta şi nu găsesc altă scăpare, decât la Tine. Mi-e teamă că nu sunt tare în credinţă, mi-e ruşine că nu ştiu să mă rog cu sufletul, Ţie. Mă simt scârbita de toate gândurile mele, mi-e urât de mirosul ucigaş ce zace în păcatele mele. Am întristat fiinţa Ta, Doamne, şi acum strig din rărunchii inimii mele: Nu mă lăsati, Maicuţa mea şi Mântuitorul meu, niciodată! Am greşit şi simt că nu mai am scăpare,iartă-mă Bunule, pentru toate păcate

Acatiste pentru diferite trebuinţe

Imagine
Acatistul Sfintei Treimi pentru cei ce sunt crestini si in realitate sunt necredinciosi   Acatistul Domnului Nostru Iisus Hristos pentru iertarea tuturor pacatelor   Acatistul Sf. Andrei pentru intoarcerea la credinta   Acatistul Sf.Invieri pentru iluminarea mintii   Acatistul Bunei Vestiri pentru implinirea tuturor dorintelor   Acatistul Maicii Domnului pentru necajiti,necazuri mari,pentru indreptar  Acatistul Sf. Acoperamant pentru ocrotirea omului in ziua respectiva   Acatistul sf. Pantelimon pentru cei bolnavi   Acatistul Sf.Vasile pentru indepartarea farmecelor   Acatistul Sf. Cruci pentru indepartarea duhurilor rele   Acatistul Sf.Filoftelia pentru cei ce au necazuri cu parintii si socrii   Acatistu Sf. Parinti Ioachim si Ana pentru cei ce nu pot avea copii  Acatistul Sf. Parascheva pentru indepartarea insectelor care distrug recoltele   Acatistul Sf. Mina pentru furturi Acatistul Sf. Ioan de la Suceava pentru indepartarea gandurilor necurate Acatistul Sf.Gheorghe pentru