O mana de pamant, e omul

 

O mana de pamant, e omul

 

Omule, mana de pamant

 Ce-n  asta lume pribegesti,

Tu, suflet chinuit,

Care-asa  mult pacatuiesti

La moarte, spune,

Cand gandesti?

Viata, este ca o scara,

Te urca, te si coboara,

Esti tot singur la necaz,

Doar Dumnezeu ti -a ramas.

 

Si daca traim,

Pentru Domnul, sa traim.

Si daca murim,

Pentru Domnul,  sa murim.

Fie ca traim,

Fie c-adormim,

Ai Domnului, sa fim,

In vesnicii.

 

O mana de pamant, e omul,

Si nimic, fara Miluitorul.

Un abur, care se-arata putintel,

Impastiindu-se incetinel.

Am avea doar intristare

De n-ar fi a Lui, iertare.

Si bratul, de nu i-ar fi tare,

Ne-am prabusi, in clipe amare,

Fara a Sa iubire mare,

Niciunul n-am fi in stare

Sa ridicam capul, in zare.

Sa ne marturisim pacatul,

 Ridicandu-ne insine,

Dar si pe altul.

Omule, mana de huma,

Caieste-te, 

Pe altii miluieste,

De pacat, lipseste-te,

Vino, si smereste-te.

Caci viata-ti  este trecatoare,

V-a trece,

In a sa graba mare.

Trupul nu-i nemuritor,

Iisus, insa-i iertator !

Pe nori, El, v-a aparea,

Judecata Sa,

Fiecarui suflet

Ne-o va da.

Maica Filoteea, pacatoasa

26.11.2019