O mana de pamant, e omul
O mana de pamant, e omul Omule, mana de pamant C e-n asta lume pribegesti, Tu, suflet chinuit, Care-asa mult pacatuiesti La moarte, spune, Cand gandesti? Viata, este ca o scara, Te urca, te si coboara, Esti tot singur la necaz, Doar Dumnezeu ti -a ramas. Si daca traim, Pentru Domnul, sa traim. Si daca murim, Pentru Domnul, sa murim. Fie ca traim, Fie c-adormim, Ai Domnului, sa fim, In vesnicii. O mana de pamant, e omul, Si nimic, fara Miluitorul. Un abur, care se-arata putintel, Impastiindu-se incetinel. Am avea doar intristare De n-ar fi a Lui, iertare. Si bratul, de nu i-ar fi tare, Ne-am prabusi, in clipe amare, Fara a Sa iubire mare, Niciunul n-am fi in stare Sa ridicam capul, in zare. Sa ne marturisim pacatul, Ridicandu-ne insine, Dar si pe altul. Omule, mana de huma, Caieste-te, Pe altii miluieste, De pacat, lipseste-te, Vino, si smereste-te. Caci viata-ti este trecatoare, V-a trece