Filoteea

Paradox Văzusem odată un nebun Așa mi s a părut, oricum, Care trăgea viața, ca și-o carte,  După el, prin colbul de pe drum. Îl oprește un curios trecător  Și îl întreabă, rugător : De ce trage viața, ca pe-o carte, Și nu o împinge, că se poate Dacă la a vieții carte-i pune roate?! Nebunul, îi răspunde senin: - Ce e, frate, aproapele meu, mai bine? Să trag cartea vieții Prin colbul drumului, după mine, Sau să o împing, de la spate Pe roți sau fără roți,  Măi, aproapele-mi frate? Ironia sorții, omului pe pământ?  Să trăiască sănătos și bolnav  De lume, În același praf al enigmaticului  timp ! Un paradox, nenorocit,  Să trăiești și sănătos și bolnav  În acelasi, al lumii, enigmatic  timp,  Ori Crucea mormântului  Prin colbul cimitirului  Pe umeri, într- o veșnicie ducând,  Ori Crucea vieții,  Pe umeri ridicând  Îngenuncheat,  în rugăciune, Cu mâinile goale, Crucea  împingând. Interesant, cum bolile astea ...

Îndurare îți cer, Doamne, De roaba-ți păcătoasă, nu te depărta ! Așează iar, Lumina Ta Ce strălucea candva Pe fața mea. Iubirea către mine, Doamne,  Mi-a dat îndrăznire Să îți graiesc Ție Și dorirea Curată mă silește Să alerg,  spre a Ta bunătate Doamne, tărie dă - mi Întra mea neputință,  Și inimă plină de recunoștință !  Născătoare de Dumnezeu,  Fecioară și Maică  Chivot și ușa cerească,  Neîndoielnică  mântuire  Te-am dobândit pe tine.  Mântuiește - mă, Stăpână, prin a ta dăruire  Că legiune de îngeri în ceruri De nenumărate ori suspină, Dintr-a mea pricină. Maica Filoteea, păcătoasa

  O mai fi mult de mers!!?? Mă uit în spate E mult, e imens... O mai fi mult de mers!!?? Mă uit în faţă, Nu mai e drum... Sau e în ceață? Înseamnă că trebuie să urc, Doamne, să nu încurc ? Visele au zburat, nu le mai văd  Dar, Bucurie, oameni dragi o să revăd ! Maica Filoteea, păcătoasa  29.09.2015

  Pe-o cumpănă de fântână  Plânge, mama mea bătrână  Și nu plânge cum se plânge  Plânge-n cântec și se frânge,  Cântec ce-a-nsotit-o-n viață,  Doine, doruri, ce s-au așternut pe față . În lacrima ei neștearsa Focul inimii și-l varsă, Glasul dulce și-l înalță  Cu inima se agață  De  Măicuța cerului Șoptind, rugaciunea dorului Trei fetițe a avut Pe doua, ea le-a pierdut. Au plecat în lumea largă  Și-acum, tot pe-acolo aleargă,  N-au uitat de a lor mamă,  Le e dor, știu cele două  Că le cheamă,  Și le poartă-n rugăciune  Mama lor, cu-nchinăciune. Ajunsă la anii grei, Fetele ei, toate trei, Nu-și vorbesc, nu se-întâlnesc, Pe casă și pe lut se ciondanesc. Mamă, steaua mea din carul mare, Știu ca sufletul te doare Și  de-atâta supărare  Mintea-ți este o uitare.  Toate suntem stropi de viață Crescute din ac și ață  Cu drag, din sufletul tău curat  Acum, singur și nemângaiat ! Regret, mamă, viața...

  Îndurare îți cer, Doamne, De roaba - ți păcătoasă  Nu te depărta ! Așează, iar, Lumina Ta Ce strălucea candva, Pe fața mea. Iubirea către mine, Doamne,  Mi-a dat îndrăznire Să îți graiesc, Ție, Și dorirea curată mă silește Să alerg,  spre a Ta bunătate. Doamne, tărie dă - mi, Întra mea neputință, Și inimă plină de recunoștință.  Născătoare de Dumnezeu, a inimii bine, Fecioară și Maică,  Sufletul meu sa te mareasca, Chivot și ușa cerească,  Neîndoielnica mântuire,  Te-am dobândit pe tine.  Mântuiește - mă, Stăpână, prin a ta dăruire!  Legiune de îngeri în ceruri De nenumărate ori suspină,  Dintr-a mea pricină.  Slobozește-mă, Maica, De faptuirea vicleana! Luminează- mi sufletul cu a ta dojana,  Asezandu-l, în grădina desfătarii, Cuprinde-l, cu dulcele glas al cântării. Cu totul roabă, dezmierdarilor făcându-mă,  Cu sufletul și trupul,  închinându-ma,  În fiecare zi strig: am greșit! Dar nu încetez a înfăptu...

  ,,De fiecare dată când vei cădea într-o greşeală de iertat, chiar de s-ar întâmpla de mii de ori pe zi, de îndată ce o vei observa, nu te chinui şi nu pierde vremea în zadar, ci îndată linişteşte-te şi, recunoscându-ți neputinţa, întoarce-te cu nădejde către Dumnezeu şi cheamă-L din adâncul inimii:  <Doamne Dumnezeul meu! Eu am făcut aceasta pentru că aşa sunt eu şi de la mine nu se putea aştepta altceva, decât asemenea păcate sau altele mai mari decât acestea, dacă harul Tău nu mă ajută, lăsându-mă singur. Mă căiesc de cele făcute şi îndeosebi pentru faptul că nu răspund grijii Tale pentru mine prin îndreptarea vieții mele, ci cad iarăşi şi iarăşi. Iartă-mă şi dă-mi putere să nu Te mai mâhnesc şi să nu-Ţi mai calc voia întru nimic. Căci voiesc cu osârdie să-Ţi slujesc, să-Ţi fiu bineplăcut şi ascultător întru toate>.  Făcând accasta, să nu te chinuieşti cu gândul dacă Dumnezeu te-a iertat sau nu. Domnul este aproape şi ascultă tânguirile robilor Săi. Deci linişte...

  Ai revenit tarziu. Te-am primit. Am tradat pe Dumnezeul meu, si-am cazut in pacat. Am iesit cu tine in fata lumii, sfidand normalitatea ei. Am fost un Dar pentru tine. Si ti-am oferit ce imi spuneai ca iti doresti cel mai mult: pana la sfarsitul vietii noastre sa fim impreuna. Și încrederea mea ți am oferit. Zici, ca nu m ai rănit, niciodată. M-ai ranit in ziua in care ai plecat. A sosit ziua in care ai decis sa mergi iarasi pe un alt drum. Pentru mine era deja destul. Destul... e destul. Răbdarea mea cu tine, a avut un sfârșit. Cândva, ai fost un suflet în sufletul meu. Acum ești dincolo. În zona ta de confort.  Zona ta de siguranta si confort, nu a corespuns cu viata pe care doream eu sa o  traiesc. Ai spus ca te-am folosit si ca ma ierti, dar sa te chem oricand, atunci cand voi avea nevoie de tine. Ca tu, vei raspunde mereu prezent pentru mine. Uiti, ca tu m-ai cautat. Nu voi avea nevoie de tine. Niciodată. Întotdeauna a lipsit sinceritatea ta. Pleacă! Ai plecat. ...

                                                              Sursa foto : internet Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Maică, Pururea Fecioară, Marie, Cum să-ți mulțumesc mai bine, Pentru câte minuni ai făcut TU, cu mine? Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Eu, păcătoasa-ți, mulțumesc ! Mi-ai întregit sufletul întinat, Trupul mi l-ai vindecat, Mintea, iarăși, mi-ai luminat, Lângă Crucea Fiului Tău, Hristos, Din căderea-mi, m-ai ridicat maiestuos. Ajută-ma, Maică Fecioară, Să te iubesc mai mult Decât păcatul meu nesăbuit, Căci doar prin post și rugăciune voi avea Darul, de a sta la Dreapta Ta. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Maica mea, Maria, îți mulțumesc ! Pentru ieri, pentru azi, pentru mâine, Pentru zilele ce-or să mai fie Ajută-ma, să iert, să plâng, să dăruiesc, Aproapele, la necaz și durere, să-l iubesc. Preasfântă Născătoare ...

  Intre anii 1947-1968 s-a nevoit în obștea Mănăstirii Agapia Veche monahia Agafia Ilie, mama Arhimandritului Cleopa Ilie, din comuna Sulița, județul Botoșani. În căsnicia ei a avut zece copii, dintre care cinci au intrat în viața monahală, iar cinci au rămas în lume. Apoi, cu voia lui Dumnezeu, murindu-i pe rând nouă copii și la urmă și soțul, a fost adusă la Agapia Veche de fiul ei, Arhimandritul Cleopa Ilie, pe atunci stareț la Mănăstirea Sihăstria. Aici bătrâna se nevoia după putere, uneori bucurându-se, alteori plângând și rugându-se, fiind îngrijită de câteva ucenice iubitoare de Hristos. După anul 1960, părintele Cleopa, fiind plecat în munți din cauza prigoanei ateiste, maica Agafia ieșea zilnic în cărare la poarta mănăstirii și întreba pe cei ce veneau să se închine: „N-ați văzut pe Cleopa al meu?” Iar închinătorii îi răspundeau, unii că nu-l cunosc; alții, că ar fi la Mănăstirea Sihăstria; iar alții că ar fi plecat în munți la pustie. Apoi bătrâna începea a plânge, își fă...

  Rămâi ca roua, ce-mi atinge pielea albă Când gura mea, în dimineți se roagă. În picătura unei lacrimi, tu, s-aprinzi o lumânare, Să-ți pot vedea zâmbetul, ce doare. Ești vis chemat în noapte, alunecând prin minte, Din iernile ivite, ai fost un suflet blând, si un copil cuminte.   În noaptea vieții noastre, îmi furi iar amintirea, Bine, te voi privi tacuta, Dar, te întreb, știi, unde ai uitat iubirea? Am fost ca două umbre, pe-un mal de neputință, Pe chipul meu e gheață, Pe chipul tău e iarnă și valuri de dorință.   Cândva, vom fi în veșnicia ce-îmbrățișează Cerul, Doar două luminițe, noi, micuțe sfere, Sunete-nghețate, din multe emisfere, Ne vor îmbrățișa blânde, ne-nțelegând misterul.   Iubire, vine apusul, de ce-mi zici că ești bine? M-ai risipit in zari, m-ai sfărâmat fără să știu, Să te-ntorci, acum e prea târziu . Căci peste focul meu, cu fulgi de-omăt, atunci a nins, Plouat-a, cu picătura unei lacrimi, a glasului ...