Rămâi, acolo unde ai ales sa fii...

 Ai revenit tarziu. Te-am primit. Am tradat pe Dumnezeul meu, si-am cazut in pacat. Am iesit cu tine in fata lumii, sfidand normalitatea ei. Am fost un Dar pentru tine. Si ti-am oferit ce imi spuneai ca iti doresti cel mai mult: pana la sfarsitul vietii noastre sa fim impreuna. Și încrederea mea ți am oferit. Zici, ca nu m ai rănit, niciodată. M-ai ranit in ziua in care ai plecat. A sosit ziua in care ai decis sa mergi iarasi pe un alt drum. Pentru mine era deja destul. Destul... e destul. Răbdarea mea cu tine, a avut un sfârșit. Cândva, ai fost un suflet în sufletul meu. Acum ești dincolo. În zona ta de confort.

 Zona ta de siguranta si confort, nu a corespuns cu viata pe care doream eu sa o  traiesc. Ai spus ca te-am folosit si ca ma ierti, dar sa te chem oricand, atunci cand voi avea nevoie de tine. Ca tu, vei raspunde mereu prezent pentru mine. Uiti, ca tu m-ai cautat. Nu voi avea nevoie de tine. Niciodată. Întotdeauna a lipsit sinceritatea ta. Pleacă! Ai plecat.

 Și ia-ti și lacrimile cu tine. Si ale tale si ale mele. Du-te! Tu ai ales acum. Eu, am ales atunci. Du-te! Că e greu să te mai întorci. Nu voi trai rănită pentru tine. Pentru confortul meu, voi merge înainte, alaturi de Dumnezeul meu. Ca tu, il ai pe al tau.  Și inima mea este calmă. Si sufletul. Inima mea si sufletul le voi prețui. Pana acum, nu prea le-am pretuit. 

Te-am iertat. Nu mai trăiesc sub mila ta. Iubirea mea, narațiune a fost pentru tine. Dragostea ta, nu a fost iubire. A fost o rană grea în inima mea, in sufletul meu. Dragostea ta, nu a fost iubire. Când în inimă locuiește teama și groaza, nu este dragoste și iubire. M-ai închis. Doar pentru tine. Egoist. Dar, ți-ai dorit libertate. A ta. O ai deplin. Acum. 

Te-am iertat. Și tu și eu, împreună, am vrut să ieșim din viața noastră mizerabilă, ce fusese. Poate că ai avut sau ai încă, dureri adânci, răni, din cauza muncii pe care ai facut-o. Care a fost și care este. Din cauza presiunii datoriilor, a bolilor dobândite din trecut, a eșecurilor din viața trăită până la mine, dar n-ai vrut să mă înțelegi ca Dumnezeul meu, nu vrea să ne vadă suferind. Mai ales de suferința în doi. El vrea să ne salveze de suferință și să ne aducă liniște și fericire. Te-am rugat sa vii înaintea lui Dumnezeu, alături de mine, acceptând șansa la mântuire. Ai spus că tu ai Dumnezeul tău și vorbești zilnic cu el. Si te asculta. Si poti blestema, ca te asculta. Si iti arata ce pedeapsa urmeaza sa primesc. Mergi înainte! Cu Dumnezeul tău. Voi rămâne în urma ta, alături de al meu Dumnezeu. M-ai judecat si ma judeci. Te-am iertat, omule, te iert, oricât m-ai judeca. Te-am iertat, omule, pentru ca asta-i menirea mea până la sfârșitul vieții. Dar, dacă tu insiști în nebunia ta, chiar dacă te iert eu, Dumnezeul meu te va corecta. Dumnezeul meu nu pedepseste. Si nici nu-mi arata mie, pacatoasei, cum te va corecta. 

Omule, eu nu te blestem si nu ma voi bucura de durerea ta. Datoria mea e sa savarsesc rugaciune de iertare pentru fiecare suflet. Rugaciune, iertare, tacere. Asta voi fi. Pana la sfarsit, pana in vesnicie. Suflete, tu te-ai autopedepsit cand te-ai departat de Dumnezeul cel adevarat. Ai avut apa si focul. Ai fost liber sa alegi. Nu ti-a fost bine cand ai pus inima si sufletul in apa si te-ai racorit. Ai ales focul. Si te-ai ars. Nu ma ruga sa te sting. Sa iert, pot. Si rugaciunea mea va continua. Atatea zile si nopti, cate imi vor fi ingaduite de Dumnezeul meu. Fii sigur de iertarea mea, dar scapă de nebunia și judecata ta. Nu fii plin de iubire de sine, cum ai fost, căci acest lucru este mare nebunie. Ramai, acolo unde ai ales sa fii...