Sunt frunza
SUNT FRUNZĂ
Din teiul nalt mai pleacă-o frunză...
Plutește-ncet către pământ,
Se leagănă de dorul verii
Și moare-apoi cu vara-n gând...
O văd cum lin își duce zborul,
E-o pasăre , e-un gând pribeag.
De n-am s-o pun l-a mea inimă,
Curând va putrezi în prag...
Dar vântul o mai poartă-n zare,
Mai vrea să-i prelungească clipa,
Timid un fluture pe moarte,
Îi împrumută ei aripa...
O frunză sunt la ceas de toamnă,
M-am rupt și eu din teiul vieții
Și-acum plutesc pe-aripi de dor,
În căutarea tinereții...
Un fluture e-al meu copil,
Ce-mi împrumută ades aripa,
De drag îmi cântă-n primăvară,
Cu dor să-mi prelungească clipa.
La pieptul meu strâng frunze moarte,
In fiecare anotimp,
Simt sufletul în mine verde...
Mă-ntreb dacă mai este timp?
Comentarii
Trimiteți un comentariu