Cartea ,, Selafiila, o viata de rugaciune neintrerupta "

 

,, - Părinte! Cum să trăiesc mai departe? Parcă m-am pierdut cu totul: nici nu pot să spun că stau degeaba, fac tot ce trebuie în gospodărie, bărbatul meu şi mama Agafia sunt mulţumiţi de mine. Dar în suflet simt aşa o pustietate... Când stau la sfânta slujbă în biserică, mi-e atât de bine, sunt aşa de fericită, că nu aş mai ieşi de acolo! Dar când sunt în lume mi-e dor de Dumnezeu!

- De aceea îţi este dor, Maria, pentru că în biserică uiţi de toate cele lumeşti şi stai de vorbă, prin rugăciune, cu însuşi Domnul Iisus Hristos. Iar El, ca răspuns la rugăciunea ta, îţi trimite harul Duhului Sfânt, prin care iubirea dumnezeiască se pogoară şi se sălăşluieşte în sufletul tău. Sufletului tău îi este bine să petreacă în iubirea lui Dumnezeu, de aceea este atât de fericit în biserica Domnului - răspundea părintele Lavrentie, trecând încetişor cu degetele-i butucănoase peste nodurile ponosite ale vechiului metanier de lână. Dar când ieşi în lume din dumnezeiasca biserică, primeşti lumea în suflet, cu grijile şi patimile ei. Iar lumea aceasta este agitată, pe când harul dumnezeiesc este liniştit şi diafan. Şi lumea, cu agitaţia ei, dă afară din suflet harul lui Dumnezeu!

- Părinte - se scutură Masa -, dar cum se poate ca, trăind în lume şi având o gospodărie aşa, ca a mea, să îmi păstrez harul în suflet? Când te întorci acasă de la biserică, acolo te întâmpină ba una, ba alta, ba ailaltă şi te iei cu ele aşa, că nu mai apuci să-ţi tragi răsuflarea! Cum să faci să nu laşi să intre lumea cu grijile ei în suflet, când chiar ea ţi se năpusteşte peste suflet cu toată puterea?

- Dar cum faci iarna, ca să menţii căldura în casă? Când se răceşte în casă, te duci de fiecare dată să deschizi uşa afară?

- Păi arunc din vreme lemne în cuptor! Cuptorul nostru este bun, chiar Grigori Matveevici l-a reparat vara aceasta şi i-a montat şi hornul! Acum fac focul dis-de-dimineaţă, iar pentru noapte mai arunc o mână de lemne pe vatră şi avem tot timpul cald în casă!

- Aşa e şi sufletul tău, fetiţă - zâmbi bătrânul ieromonah -, aşa e şi sufletul omului. Şi sufletul cere să i se arunce „lemne de foc” din când în când, dar nu numai de două ori pe zi sau o dată pe săptămână, adică doar duminica la biserică, ci necontenit, în fiece clipă, la fiecare suflare şi răsuflare! Atunci nici un fel de lume nu îţi va mai putea răci sufletul!

- Cum aşa, părinte ?

- Aşa este, fetiţa mea, trebuie să te deprinzi cu rugăciunea minţii cea neîncetată, care e o lucrare sfântă! Că doar înainte de căsătorie te pregăteai să mergi la mănăstire, nu-i aşa?

- Mă pregăteam, părinte! Dar Dumnezeu a rânduit altfel... Eu visam să petrec ca maica Gavriila, mereu în biserica Domnului, în sfântul altar!

- Păi vezi, fetiţa mea, „biserica nu stă în bârne de lemn, ci în coastele omului”! Inima creştinului este cea care trebuie să ajungă sfânt altar! In Sfanta Scriptura, Apostolul Pavel spune: „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care îl aveţi de la Dumnezeu?”

- Cum se poate aşa, părinte? Nu pricep!

- Se poate, Maşenka! Când creştinul lucrează necontenit Rugaciunea lui Iisus, când cheamă mereu cu mintea şi cu inima sfântul nume al lui Iisus Hristos, atunci însuşi Domnul aude această chemare, primeşte chemarea şi îi răspunde aducând harul Sfântului Duh în sufletul omului. Iar când Duhul Sfânt intră în inima omului, atunci inima omului şi, odată cu ea, şi sufletul, şi trupul, şi toată fiinţa lui devin templul lui Dumnezeu! Şi atunci nu mai are importanţă pentru om unde se află, acasă sau la biserică, pe drum sau în altă parte, căci oriunde se va simţi ca şi cum ar fi în biserică sau chiar în împărăţia cerească, căci împărăţia cerească chiar se află în el, după cuvântul Domnului Iisus Hristos: „împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”

- Părinte, dar cum se poate ca împărăţia lui Dumnezeu să fie în mine ? Eu credeam că împărăţia cerească e un loc din cer, unde trăieşte Domnul împreună cu Maica Sa, cu îngerii luminoşi şi cu sfinţii Lui!

- Da, există şi un loc ca acesta. Dar, Maşenka, fetiţa mea, cuvântul „împărăţie” are două înţelesuri. In primul rând este locul din univers unde locuiesc sufletele sfinte şi unde acestea comunică cu Dumnezeu. Acest loc este nemărginit şi de necuprins, ca însuşi Domnul. Se poate spune că tot universul este Imparatia lui Dumnezeu, în afară de ţinuturile întunecoase ale iadului.

Iadul este locul unde lipseşte comunicarea cu Dumnezeu. De aceea acesta este un loc al chinului. Căci sufletul omului, fiind făcut după chipul lui Dumnezeu, poate să se odihnească doar cu Dumnezeu şi în Dumnezeu şi doar în iubirea Lui poate deveni pe deplin fericit. Aici, în viaţa pământească, oamenii se chinuie fără Dumnezeu, pentru că nu pot înlocui cu nimic iubirea Lui în sufletul lor, cu nici un fel de mângâieri şi îndulciri pământeşti. Dar cât de înfricoşător este să fii despărţit pentru totdeauna de Dumnezeu! Prin asta este iadul iad!

Al doilea înţeles al cuvântului „împărăţie” este stăpânirea, ocârmuirea. Adică acea stare a sufletului când în el domneşte Dumnezeu şi pe toate le diriguieşte. Dumnezeu, Care este Iubire.

Dacă ţi-ai ales ca rege şi domnitor pe Fiul lui Dumnezeu şi Domnul nostru Iisus Hristos, atunci eşti robul lui Dumnezeu. Dacă ai ales patimile păcătoase, eşti robul patimilor, iar prin ele, chiar rob diavolului.

Când, prin Rugăciunea lui Iisus, îl chemi în inima ta pe Domnul Iisus Hristos, prin aceasta te predai pe tine în stăpânirea Lui, şi El va domni în tine cu iubirea şi cu harul Său, adică Iubirea Sa dumnezeiască va conduce toate gândurile tale, simţurile şi sentimentele tale, hotărârile, cuvintele şi faptele tale. Aşa se împlinesc cuvintele Sfintei Evanghelii: „împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Şi atunci, prin lucrarea harului şi a iubirii lui Hristos, Care domneşte în tine, toată fiinţa ta se preschimbă,  devine purtătoare de Duh Sfânt, plină de iubire, părtaşă la lumea duhovnicească încă din viaţa aceasta pământească. Şi uneori comunicarea cu lumea duhovnicească, cu cerul cel sfânt, devine aşa, încât... Dar deocamdată e prea devreme să afli despre acestea.

Evanghelistul Matei ne-a transmis chiar cuvintele Domnului: „Din zilele lui Ioan Botezatorul
 până acum împărăţia cerurilor se ia cu asalt şi cei ce se silesc o cuceresc.”

Astfel, Dumnezeu ne porunceşte să ne străduim să îl adunăm în noi pe Hristos, Cel Care împărăteşte, să ne străduim să facem aceasta şi cu inima, şi cu mintea, şi cu trupul. Pentru dobândirea hranei trupeşti este nevoie de muncă trupească: să ari, să semeni, să strângi recolta, să macini făina, să coci pâinea şi abia apoi să îţi saturi trupul cu ele.

La fel stau lucrurile şi cu dobândirea hranei duhovniceşti, a harului Preasfântului Duh: de asemeni, este nevoie să munceşti din toate puterile. Doar că aici sunt necesare altfel de unelte: nu plugul, nici grapa sau piua, ci rugăciunea concentrată, neîncetată.

- Părinte, cum adică rugăciunea concentrată? Şi de unde să-mi mai găsesc puteri pentru ea, când şi aşa munca în gospodărie îmi consumă toate puterile? Se mai întâmplă ca, în vremea unei îndeletniciri oarecare, să-ţi tragi sufletul pentru rugăciune, dar să te rogi aşa, neîncetat...

- Maşenka, fiica mea! Ascultă ce spunea Apostolul Pavel după ce îl rugase pe Domnul să îndepărteze de la el suferinţa trupească: „Şi mi-a spus Domnul: îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.”

Aşa şi noi trebuie să ne iubim slăbiciunile, mai cu osebire defăimările, nevoile şi prigonirile pe care le îndurăm pentru Hristos. Pentru că slăbiciunea trupească nu împiedică dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu înlăuntrul nostru, ci dimpotrivă, uneori este chiar indispensabilă pentru - aceasta. Căci omul este trupesc câtă vreme în el viază puterea trupească, şi ceea ce caută el de obicei sunt mângâierile cărnii. Dar, imediat ce îl strâmtorează neajunsurile, el strigă: Doamne, ajută-mă!

De aceea Sfinţii Părinţi, stâlpii şi îndrumătorii călugărilor, ne poruncesc să ne pedepsim trupul. Ca trupul să nu împiedice duhul nostru să comunice cu Dumnezeu. La fel cum calul, dacă e ţinut în hăţuri, îl poartă smerit pe călăreţ, dar fără hăţuri l-ar trânti şi ar alerga după poftele lui. Necazurile sau ostenelile trupeşti reprezintă hăţurile.

Intr-o mănăstire din nord, unde mi s-a întâmplat să ajung, stareţul îi binecuvânta pe tinerii monahi ca iarna, când în mănăstire erau puţine munci trupeşti, să taie în gheaţă două copci la distanţă de cincizeci şi unu de paşi una de alta, şi să aducă apă de multe ori dintr-una în alta. Să scoată apă dintr-una din copci şi să o verse în cealaltă. Să care apă aşa, dar în acelaşi timp să lucreze în gând Rugăciunea lui Iisus. Mulţi călugări înduhovniciţi am văzut în acea mănăstire: rugători deosebiţi, plini de har...

Dar tu nu trebuie să inventezi nici un fel de trude ieşite din comun, căci cele de acasă îţi sunt de ajuns! Dar să adaugi la ostenelile trupeşti şi trudirea sufletească a rugăciunii! Şi atunci vei înţelege ce este să ai împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul tău! Tu eşti monahie înlăuntrul tău, vei reuşi, văd asta!...

- Părinţele drag, învăţaţi-mă cum să împac trudele şi ostenelile cu rugăciunea!

- In primul rând, copiliţa mea, trebuie să te deprinzi să ţii mereu în minte gândul despre peste-tot-fiinţarea lui Dumnezeu, despre faptul că El se află mereu alături de tine.

- Cum să fac asta, părinte? Căci adesea, când mă iau cu treburile lumeşti, uit cu totul de Dumnezeu, mă învârt, alerg atât de mult, iar când îmi vin în fire mi se face ruşine...

- Dar pe mama Agafia o ţii mereu minte ?

- Desigur! Căci ea zace mereu în coliba noastră, în faţa ochilor mei! Eu am grijă de ea, să îi fie bine, iar ea de mine! Uneori mă mai ceartă, cu toate că sunt femeie căsătorită, e adevărat că doar între patru ochi. Ea mă iubeşte şi vrea să fiu o femeie de ispravă în faţa soţului meu şi în faţa lui Dumnezeu, ca să trăiesc bine...

- La fel e şi cu Domnul nostru, copila mea! Şi El ne este mereu alături şi mereu Se îngrijeşte de noi, ca să ne fie bine şi să fim fericiţi! Iar nouă ne este bine atunci când trăim după poruncile lui Dumnezeu, căci pentru asta ni le-a dat, ca să fim fericiţi!

Chiar aşa a şi spus în Predica de pe Munte: fericiţi cei blajini - iar în slavona bisericească, cei săraci cu duhul -, adică cei smeriţi. Fericiţi cei milostivi, fericiţi cei curaţi cu inima şi aşa mai departe. Şi invers, Domnul ne-a oprit să facem lucrurile care ne privează de fericire: să fumăm, să curvim, să pizmuim...

Aşa şi tu să-ţi aduci mereu aminte că Dumnezeu este mereu alături de tine, că El te iubeşte la fel de mult ca mama Agafia şi chiar de o sută de ori mai mult, căci iubirea Lui pentru noi s-a întins până la suferinţele Crucii! Dumnezeu, Cel Care doreşte să îţi dea harul Său mântuitor, pe care îl primeşti de fiecare dată când oftezi din inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!”

Aşa să oftezi cu inima ta! Trebăluieşte ceea ce ai de trebăluit în gospodăria ta, dar să ţii minte că alături de tine este Domnul, la fel cum o ţii minte pe mama Agafia. Ţine minte şi cheamă-L încetişor, măcar aşa, scurt: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”

Dacă te vei deprinde să trăieşti aşa: să îţi aminteşti mereu de Dumnezeu şi să te afli mereu în faţa Lui, precum şi cu rugăciunea neîncetată, atunci şi în inima ta va fi biserică, iar în casa ta, mănăstire, încât nici nu vei observa că eşti înconjurată de lume, într-atât lumea va înceta să te mai înrobească cu grijile şi patimile ei!

Şi împărtăşeşte-te cât mai des! Dacă poţi, în fiecare duminică, atunci când Dumnezeu îţi binecuvântează firea femeiască pentru aceasta, iar dacă în cursul săptămânii este vreun praznic bisericesc, împărtăşeşte-te şi de acel praznic! De aceea Domnul ne-a dăruit Sfintele Daruri ale Trupului şi Sângelui Său, ca să ne sfinţim mereu prin ele, nu ca să şedem la masă şi apoi să plecăm flămânzi.

Fără împărtăşire deasă nici o nevoinţă a rugăciunii nu va reuşi, căci rugăciunea este comunicarea cu Dumnezeu în har, iar când în noi sunt Sfintele Daruri ale Trupului şi Sângelui lui Hristos, atunci însuşi Domnul Se roagă în noi şi El însuşi ne sfinţeşte şi preschimbă toată fiinţa noastră!
Şi încă... Ascultă de povăţuitorii tăi duhovniceşti, de cei pe care îi vei mai avea, şi să nu te încrezi în raţiunea ta omenească, mai ales în probleme duhovniceşti.

De aceasta Biserica binecuvântează cinul duhovnicesc, pentru că însuşi Domnul, prin cuvintele Apostolului Pavel, a rânduit în biserică: „Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos.”

- De care îndrumători, părinte? Căci vă am pe sfinţia voastră!

- Pe mine nu mă vei avea întotdeauna, Maşenka! Sunt bătrân şi curând voi fi chemat să dau răspuns la Dumnezeu! Dar în locul meu îţi va trimite Domnul alţi îndrumători duhovniceşti, care te vor conduce mai departe pe calea mântuirii...

- Părinte - izbucni în plâns Maşa -, eu nu voiesc alţi părinţi duhovniceşti! Vreau să fiţi mereu cu mine!

- Feţişoara mea - bătrânul preot o mângâie pe creştet pe tânără cu mâna lui aspră, cu monturi la încheieturi -, învaţă-te să trăieşti nu aşa cum vrei tu, ci aşa cum vrea Dumnezeu! Căci El doreşte pentru tine mântuirea şi fericirea ta veşnică! Şi El ştie mai bine pe ce cale să te aducă la aceasta!

Incredinţează-te Lui şi primeşte tot ce îţi va trimite Domnul, ca fiind lucrul cel mai important şi mântuitor pentru tine! Tot ce vine în viaţa noastră din afară vine de la Dumnezeu şi reprezintă un prilej să ne arătăm că suntem creştini - printr-o hotărâre luată corect, printr-un cuvânt, printr-o faptă prin care să ne apropiem de Dumnezeu, iar pe Dumnezeu să îl apropiem de noi. Roagă-te neîncetat, şi mintea îţi va fi limpede şi capabilă să ia hotărârea cea bună în orice situaţie!

- Rugaţi-vă şi sfinţia voastră pentru mine, părinte!... "

Fragment din cartea "Selafiila", Editura Sophia