Astăzi să ne ostenim pentru a face binele şi atunci ne vom odihni. Aici să ne risipim averile noastre şi acolo cu mult mai mult vom dobândi.

 

Vezi că un vas răspândeşte acel miros care s-a îmbibat în el. Aşa este şi inima omului. Dacă are în sine iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, atunci ea arată semnele acesteia, căci asemenea sunt şi năzuinţele, pornirile, cuvintele, faptele şi gândurile ei. Aşa precum un măr se arată a fi bun prin gustul său, la fel şi inima omului se face cunoscută prin faptele, cuvintele şi purtarea ei. Şi precum un cuptor încins de flăcări răspândeşte căldură şi dintru aceasta se cunoaşte, asemenea şi inima, fiind înfierbântată de focul dragostei lui Dumnezeu şi a aproapelui, răspândeşte căldura milei, a îndurării, a răbdării, a blândeţii, vădindu-se prin acestea.

Ori, dimpotrivă, cel ce îşi are inima îmbătată de iubirea lumii, se arată prin semnele cele deopotrivă cu aceasta, întrucât la ea cugetă şi din aceasta se învaţă, despre ea vorbeşte şi pe aceasta o săvârşeşte. Cel ce iubeşte bogăţia, cinstea, slava, plăcerea şi răsfăţul, la acestea se gândeşte şi pe ele le caută. Aşa grăieşte Dumnezeu: „Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 21). Şi cu toate că mulţi se străduiesc să acopere pornirile şi faptele lor, cele ce se ascund înlăuntru nu pot fi tăinuite, ci se ivesc şi sunt scoase afară aidoma unor bulbuci ce ies din apă, descoperind aerul care se ascundea în adâncime, sau asemenea chiorăitului maţelor. „Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune”, grăieşte Domnul (Matei 7, 18).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 97.)