Filoteea

  Să ne-aduci la toți, Iisuse, bucurie!  Amin, Doamne, Slavă Ție! La mulți ani, om bun, frumos,  Să-avem cu toții folos De Nașterea Pruncului Hristos!   Crăciun în pace, Lumină și binecuvântare, Sufletelor noastre, împlinire,  Vindecare, mântuire și iubire. Să ne-așeze bun cu bun Sfântă ziua de Crăciun,  Să ne- aducă sănătate,  Și darurile așteptate.  Nu doar în ziua de Crăciun  Să ierți, să- împărți, Și să fii bun! Căci aici rămân ale tale fapte, toate, Să nu pleci mâhnit spre eternitate, Împărăția cea fără de moarte. Alungă ura din ieslea sufletului tău,  Deschide ușa, Fiului lui Dumnezeu.  Maica Filoteea, păcătoasa

Cât cuprinde... dor, dor, Mult dor, la rugător,  Dor, de pe drumuri călător  Dor, din suflet, arzător  Dor, mult dor, înălțător  Dorul cel sfâșietor, Dor, dor, cuprinzător  Dorul inimii, plângător. Răbdare, dar dorul doare ! Răbdare, suflete, Răbdare ! Crinul meu din Cer, Doar Tu știi cât mă doare, Maică, Sfânta mea tămăduitoare, Fecioară, Pururea Născătoare, Stinge-mi, văpaia focului curățitoare. Dor, dorul tău, țărână, Dor, trist și apăsat, E greu, Maică,  Ține-mă de mână,  Să-mi port zâmbetul înviorat.  Dor rece, de frământare  Încolțește în ființa mea, Toarnă, Doamne, har și îndurare  Bucurie și binecuvântare  Mi-e dor, Doamne, de Lumina Ta. Dor, ceasuri de dezamăgire, Ore amare, ore pustii În care doar Pruncul Iisus Mi-aduce fericire, Ducându-mi pașii, în dor, cu iubire, Pe drumuri, spre a Lui veșnicie. Dorul greu, în pribegie, Vrând se-nțeleg atâtea stări,  Doar Duhul Sfânt, dor bucurie Călăuza mea cea vie Scara către mân...

Ce suntem noi?! Vise... Pânze de păianjeni, Stejari plini de licheni, Flori, umbre  Fără egalare, La capăt de vis Lumini, spre un abis. Viața-i scurtă, trecătoare, Lumea toată, unduitoare Ca și apa curgătoare  De la Adam, judecătoare Până-n groapă... vorbitoare. Suntem lacrimi, Suntem patimi, Rugăciune și-nfrânare,  Putregaiuri pieritoare,  Suflete înălțătoare  Ale morții-nvingătoare. Ce suntem noi?! Lacrimi și dor, Un ocean pierdut, Vulturi în zbor, O mână de lut Umbrind pe pământ, Coborâte-n mormânt,  Ale cenușiilor nori Urcând  Spre veșnicie călători. Autor Maica Filoteea, păcătoasa

  Post cu bucurie ! Post, cu dulce... binecuvântare! Post, cu îngerească... urcare!  Post, cu multă ...cumpătare!  Post, cu a sufletului... ușurare ! Post, cu înmiită... răbdare ! Post, cu șaptezecișișapte de ori...iertare! Post, cu a sfinților rugăciuni în...exprimare ! Postul, nu din obligație! Postul, cel din creație! Postul, fără de justiție! Postul, cu bună dispoziție! Post, cu milostenie! Post, cu smerenie ! Post, cu curățenie! Post, cu credință! Post, cu pocăință!  Post, cu bunăvoință! Post, cu spovedanie! Post, cu Sfântă Împărtășanie! Post, cu iertare de păcate!  Post, cu folos în toate! Post ușor, cu drag și spor!  Să ne întâlnim,  La Nașterea Pruncului Mântuitor !  Maica Filoteea, păcătoasa

  Nu este mai bine sa parasim lumea si sa mergem la manastire? Din partea mirenilor ne este dat foarte des sa auzim: „Ce mantuire este in lume – numai desertaciune… in jur sunt sminteli, ispita este la fiecare pas. Manastirea este altceva. Acolo este liniste: nu este nici un necaz, nici o tulburare, nici o grija”. De aceea se intampla ca oamenii cu caracter infocat, care sunt usor atrasi de orice pornire, la prima dezamagire de viata lumeasca nu rareori sunt gata sa paraseasca lumea imediat si sa mearga la manastire, luand in cea mai mare parte pornirile ocazionale drept o chemare deosebita a lui Dumnezeu. Insa de mult se stie ca, unde nu suntem noi, acolo este bine. Nici preasfintitul zavorat niciodata nu i-a incuviintat pe cei ce au rezolvat atat de superficial aceasta problema importanta, straduindu-se, cel putin pentru un timp, sa-i opreasca pe cei ce erau porniti in chip atat de nechibzuit spre viata de manastire. In scrisorile sale cu privire la aceasta problema el le-a spus ...

Paradox Văzusem odată un nebun Așa mi s a părut, oricum, Care trăgea viața, ca și-o carte,  După el, prin colbul de pe drum. Îl oprește un curios trecător  Și îl întreabă, rugător : De ce trage viața, ca pe-o carte, Și nu o împinge, că se poate Dacă la a vieții carte-i pune roate?! Nebunul, îi răspunde senin: - Ce e, frate, aproapele meu, mai bine? Să trag cartea vieții Prin colbul drumului, după mine, Sau să o împing, de la spate Pe roți sau fără roți,  Măi, aproapele-mi frate? Ironia sorții, omului pe pământ?  Să trăiască sănătos și bolnav  De lume, În același praf al enigmaticului  timp ! Un paradox, nenorocit,  Să trăiești și sănătos și bolnav  În acelasi, al lumii, enigmatic  timp,  Ori Crucea mormântului  Prin colbul cimitirului  Pe umeri, într- o veșnicie ducând,  Ori Crucea vieții,  Pe umeri ridicând  Îngenuncheat,  în rugăciune, Cu mâinile goale, Crucea  împingând. Interesant, cum bolile astea ...

Îndurare îți cer, Doamne, De roaba-ți păcătoasă, nu te depărta ! Așează iar, Lumina Ta Ce strălucea candva Pe fața mea. Iubirea către mine, Doamne,  Mi-a dat îndrăznire Să îți graiesc Ție Și dorirea Curată mă silește Să alerg,  spre a Ta bunătate Doamne, tărie dă - mi Întra mea neputință,  Și inimă plină de recunoștință !  Născătoare de Dumnezeu,  Fecioară și Maică  Chivot și ușa cerească,  Neîndoielnică  mântuire  Te-am dobândit pe tine.  Mântuiește - mă, Stăpână, prin a ta dăruire  Că legiune de îngeri în ceruri De nenumărate ori suspină, Dintr-a mea pricină. Maica Filoteea, păcătoasa

  O mai fi mult de mers!!?? Mă uit în spate E mult, e imens... O mai fi mult de mers!!?? Mă uit în faţă, Nu mai e drum... Sau e în ceață? Înseamnă că trebuie să urc, Doamne, să nu încurc ? Visele au zburat, nu le mai văd  Dar, Bucurie, oameni dragi o să revăd ! Maica Filoteea, păcătoasa  29.09.2015

  Pe-o cumpănă de fântână  Plânge, mama mea bătrână  Și nu plânge cum se plânge  Plânge-n cântec și se frânge,  Cântec ce-a-nsotit-o-n viață,  Doine, doruri, ce s-au așternut pe față . În lacrima ei neștearsa Focul inimii și-l varsă, Glasul dulce și-l înalță  Cu inima se agață  De  Măicuța cerului Șoptind, rugaciunea dorului Trei fetițe a avut Pe doua, ea le-a pierdut. Au plecat în lumea largă  Și-acum, tot pe-acolo aleargă,  N-au uitat de a lor mamă,  Le e dor, știu cele două  Că le cheamă,  Și le poartă-n rugăciune  Mama lor, cu-nchinăciune. Ajunsă la anii grei, Fetele ei, toate trei, Nu-și vorbesc, nu se-întâlnesc, Pe casă și pe lut se ciondanesc. Mamă, steaua mea din carul mare, Știu ca sufletul te doare Și  de-atâta supărare  Mintea-ți este o uitare.  Toate suntem stropi de viață Crescute din ac și ață  Cu drag, din sufletul tău curat  Acum, singur și nemângaiat ! Regret, mamă, viața...

  Îndurare îți cer, Doamne, De roaba - ți păcătoasă  Nu te depărta ! Așează, iar, Lumina Ta Ce strălucea candva, Pe fața mea. Iubirea către mine, Doamne,  Mi-a dat îndrăznire Să îți graiesc, Ție, Și dorirea curată mă silește Să alerg,  spre a Ta bunătate. Doamne, tărie dă - mi, Întra mea neputință, Și inimă plină de recunoștință.  Născătoare de Dumnezeu, a inimii bine, Fecioară și Maică,  Sufletul meu sa te mareasca, Chivot și ușa cerească,  Neîndoielnica mântuire,  Te-am dobândit pe tine.  Mântuiește - mă, Stăpână, prin a ta dăruire!  Legiune de îngeri în ceruri De nenumărate ori suspină,  Dintr-a mea pricină.  Slobozește-mă, Maica, De faptuirea vicleana! Luminează- mi sufletul cu a ta dojana,  Asezandu-l, în grădina desfătarii, Cuprinde-l, cu dulcele glas al cântării. Cu totul roabă, dezmierdarilor făcându-mă,  Cu sufletul și trupul,  închinându-ma,  În fiecare zi strig: am greșit! Dar nu încetez a înfăptu...