- Nasterea Maicii Domnului -

Ne vom revedea în veșnicie, Iartă-i, pe vrăjmaşi cu-a lor nemernicie, Maria mea, de pe pământ  Suflet chinuit și obosit Știu că ți-ai dorit alăturea să-ți fiu Mână în mână, lumânarea să îți țiu, Cu Psalmi, în lumină și  rugăciune  Să pleci lin, plutind pe un nor sidefiu, Mamă, te iubesc, totu-i cenușiu !  Să nu te temi, suflet obosit, Maria, cea din Cer, crin nevestejit,  Te va purta pe brațe, în curând,  Și Fiului Său, în cer tu vei cânta Așa cum ai cântat în biserica Sa Si te-ai rugat pentru toată lumea. Iartă-i, mamă, pe cei ce nu ne lasă Mâinile să-ți sărut, intrigi... încă să țeasă !  Timpul lor când va fi, asemenea vor plăti.  Noi, ne vom îmbrățișa în veșnicii ! Maica Filoteea

Copilărie... Ce minunată ești! În iarbă, cu fragi Și cu cireși, Cu curcubeu și flori, Cu zmei și zâne,  În cartea cu povesti. Copilărie... Ce minunată ești! La Munte, la Mare Cu nisip și soare, Ai  stele și culoare,  Făclii in lampioane  Și Carul mic Și Carul mare. Copilărieee...  Unde ești, tu, oare? Maica Filoteea - 1 iunie 2020

  Sunt eu,  Nu sta la mormântul meu plângând. Nu sunt acolo jos, Nu dorm, dar încă te ador Și sunt eu, o mie de vânturi care dor, Sunt eu, soarele ce strălucește în zăpadă, Sunt eu, lumina soarelui pe grână  coaptă, Sunt eu, ploaia blândă în zi de toamnă, Sunt eu, când te trezești dimineața, Doamnă.  Sunt eu, bătaia rapidă din aripile păsărilor Sunt eu, cel care mă  ridic  Într-un zbor năucitor în cercul stolurilor Sunt eu, lumina blândă a stelelor din noapte, Sunt eu, stea, în lumina lunii și îți dedic Mirosul diafan al merelor coapte Nu sta la mormântul meu plângând! Nu sunt acolo jos,  Nu dorm, dar totuși te ador E simplu... Nu mă mai poți vedea,  Nu mă poti atinge, dar ne vom revedea Oriunde ai fi, eu voi fi mereu acolo Până când vei trece și tu, dincolo, Voi fi vântul ce se joacă ușor prin părul tău... Ploaia care îți atinge ușor pielea  După placul și jocul său  Curcubeul la orizont, care îți oferă  Cele mai frumoase culori în juma' de sferă  Sunt eu, soarele care te încălzeș

  Mi-e dor, De cel ce pentru mine-a pătimit,  Mi-e dor, de Iisus, cel răstignit  Mi-e dor, și caut cu ochii în sus Să răzbat cu privirea, Spre albastrul ochilor lui Iisus,  De Fiul Fecioarei, mi-e dor nespus Mi-e dor, de cel ce pe moarte a răpus. Mi-e dor, De cel ce s-a Înălțat la ceruri Și mi-a lăsat în suflet... geruri, Mi-e dor de tine, Iisus cel flămând,  Ca tâlharul, pe cruce, în Tine crezând,  Mână în mână, porțile iadului sfărâmând Mi-e dor,  De Iisus cel din Rai, Mi-e dor, de tămăduirea ce-o izvorai, Mi-e dor, de viață în veșnicie,  Mi-e dor, de-a îngerilor zburdalnicie. Mi-e dor, Iisuse, când se lasă seară Și lacrimile-ți văd în picuri de ceară  Mi-e greu, să mă așez pe lacrimile Tale Mi-e greu, plângând,  Te văd pe asin, călare,  Si iudele aruncându-ți în cale, petale. Mi-e dor, Iisuse, în nopțile târzii  Mi-e dor, în rugăciuni să te pot simți,  Pe-o  rază de lumină să revii Mântuitor al lumii Ce-ți pot oferi? În jurul meu, e-atâta stricăciune  Și sete de păcat  Încât, te rog

„Trupul și sufletul sunt biserica lui Hristos , dacă ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui, că suntem răscumpărați cu preț de Sânge ( 1 Corinteni 6 , 18:20 ). Sminteala pe care o faceți voi, simonacilor, e piatră de ură și scandal, de poticnire pentru cei slabi. Voi faceți pe dos decât ceea ce spune Sfânta Scriptură și canoanele apostolice.  Tot clerul mănâncă carne de porc și de vită sâmbăta, iar duminica mănâncă Euharistia, Carnea și Sângele lui Dumnezeu, dar mirenii nu, deși au mai puține voturi și datorii. Voi beți paharul demonilor la mese sibaritice după Liturghie, dar pe creștini îi prohibiți de la împărtășire. Sunteți voi mai tari decât ,, Sfinte Tare" ?  [...]  Nu înțelegeți că, dacă nu-i mila cuminecării, Hristos euharistic, din chivot și potir, Se înalță peste ceruri ? De ce suspectăm pe cei ce se împărtășesc des, iar pe cei idolatri nu ? În țarina preotului hristofor, care-și împărtășește oile sale, este comoara ascunsă a Împărăției cerurilor. “ Sfântul ierarh Nil Dor

De multe ori în viață, căutăm câte un om, care să ne spună, să ne mângâie, cu câte un cuvânt bun atunci când ne aflăm în nevoi și care să ne ajute, să  ne sprijine, când trecem prin câte un necaz sau ispită. Și aflându-l, îl lăudăm și ne hrănim mereu cu cuvintele lui, cu răbdarea și blândețea lui,  cu bunăvoința lui. Și începem a-l lăuda, a-i mulțumi, a ne bucura și liniști sufletește că l-am întâlnit.   Dar vine și momentul în care toate relele îl cercetează și pe el, pe acest om care a știut să fie doar sprijin și ajutor celor din jur. Ce credeți?  În momentele lui de suferință și de încercare, oare vin toți, cei care au fost ajutați,  să dea un mic sprijin sufletesc și un mic ajutor?  NU !  NIMENI !  Atunci, toată lumea care a fost ajutată, începe să îi caute greșeli, și păcate, și patimi, și motive, pentru care a venit încercarea peste el.  Ei, cei care căutau alinare și mângâiere, și ajutor, acum știu să caute motive.  Dumnezeu, însă, arată dreptului prin această situație că nu ar

  Să se știe, prieteni și vrăjmași,  Sufletele mele, toate dragi,  Că în duh pustnicesc, În lume fiind, cu bucurie viețuiesc. În priveghere, Doamne, fiind, Și în pustia din lume trăind,  În fața fățărniciei, păcătoasă, zâmbind,  Buna Ta legiuire, Iisuse,  Te rog, să-mi așezi ca un zid. În orice loc și latură de m-aș afla Dă-mi, Doamne, trezvie, Ca și când aș fi în munte, pustie, Stai de veghe la ușa inimii mele, Ucide sau alungă, cugetele viclene. Mintea să-mi cobori în chip smerit, În biserica inimii, făclie aprinsă,  În pustiul acestei lumi muribunde  Care atâta amar și chin, ascunde.  Pustia din lume, în care trăiesc,  Cu Tine pe cale și rugăciuni, biruiesc,  Ești adăpostul în pustia lumii rea, Veghetor nelipsit, tăria mea. Și voi fi în lume... în afara lumii, Pustia? ...se lumește ! Nici eu nu mă voi vedea în lume, Nici lumea nu se va vedea în mine! Și lumea?... se pustiește! Versuri  Maica Filoteea  maicafiloteea08@gmail.com