Sunt eu,

 

Sunt eu, 

Nu sta la mormântul meu plângând.

Nu sunt acolo jos,

Nu dorm, dar încă te ador

Și sunt eu, o mie de vânturi care dor,

Sunt eu, soarele ce strălucește în zăpadă,

Sunt eu, lumina soarelui pe grână  coaptă,

Sunt eu, ploaia blândă în zi de toamnă,

Sunt eu, când te trezești dimineața, Doamnă. 

Sunt eu, bătaia rapidă din aripile păsărilor

Sunt eu, cel care mă  ridic 

Într-un zbor năucitor în cercul stolurilor

Sunt eu, lumina blândă a stelelor din noapte,

Sunt eu, stea, în lumina lunii și îți dedic

Mirosul diafan al merelor coapte

Nu sta la mormântul meu plângând!

Nu sunt acolo jos, 

Nu dorm, dar totuși te ador

E simplu...

Nu mă mai poți vedea, 

Nu mă poti atinge, dar ne vom revedea

Oriunde ai fi, eu voi fi mereu acolo

Până când vei trece și tu, dincolo,

Voi fi vântul ce se joacă ușor prin părul tău...

Ploaia care îți atinge ușor pielea 

După placul și jocul său 

Curcubeul la orizont, care îți oferă 

Cele mai frumoase culori în juma' de sferă 

Sunt eu, soarele care te încălzește în zori

Și râde cu tine de o mie de ori,

Sunt eu, parfumul verii pe care nu-l ștergi, 

Pământul, cu iarba în rouă pe care mergi 

Sunt eu, noaptea în care am lăsat stelele 

Să strălucească pentru tine, în joc cu ielele

Sunt eu, ziua care îți aduce o mie de surprize -

Speranța care te poartă prin vise

Sunt eu, atunci când ești tristă și răcită, 

Sunt eu, acel sentiment pe care îl ai 

Când ești năucitor de fericită.

Nu sta la mormântul meu plângând!

Nu sunt acolo, jos,

Nu dorm, dar știi...încă îmi e dor.

Poți vorbi cu mine, te voi auzi mereu 

Sau doar plângi, te văd că-ți este greu

Nu te voi lua în brațe ca un fariseu

Și-acum te vei simți liberă, în locul meu,

Sunt eu, și mă voi trezi din somnul etern

Și îți voi da vise minunate, ce se cern,

Sunt eu, nu trebuie să-ți fie frică, 

Sunt eu, nu vei fi niciodată singurică, 

Sunt eu, și  voi fi lângă tine mereu, 

Sunt eu, când te gândești la mine 

Așa, cum nu mai pot gândi eu,

Sunt eu, raza soarelui în răsărit 

În sufletu-ți mult iubit,

În despărțire nepregătit.

Parafrazare a originalului

Maica Filoteea 

Do not stand at my grave and weep” (în română - Nu sta și plânge la mormântul meu) este o poezie scrisă în 1932 de Mary Elizabeth Frye. Originea acestei poezii cu reputație internațională a fost disputată până spre sfârșitul vieții sale.

Poezia este folosită la ceremonii funerare și comemorări, atât private, cât și oficiale. Este fie tradusă fidel, fie parafrazată, în multe limbi, precum coreeana, ebraica, franceza, germana, japoneza, olandeza, rusa, spaniola, suedeza, și tagalog. În suedeză sunt câteva traduceri.

Popularitatea poeziei a luat amploare în 1995 când tatăl unui soldat ucis de o bombă în Irlanda de Nord a citit-o la BBC, în amintirea fiului său. În acel an, în urma unui sondaj al BBC, a fost declarată poezia favorită a britanicilor. Atunci nu se știa naționalitatea americană a autorului, identitatea lui fiind stabilită câțiva ani mai târziu (în 1998 prin investigațiile ziaristei Abigail Van Buren).

Această poezie a traversat toate tipurile de frontiere: geografice, lingvistice, rasiale, religioase, sociale. A fost folosită/recitată sau cântată pe diverse melodii — la funeralii, precum și la alte momente solemne adecvate, în diverse țări, din America până în Australia, din Norvegia și Suedia până în Coreea și Japonia. A fost recitată (1997) la comemorarea soldaților SAS căzuți în Rhodesia.. A fost folosită în unul din protocoalele norvegiene de exprimare a condoleanțelor după atacurile din 2011.

Poezia a fost preluată de o mulțime de muzicieni, fie tradusă fidel, fie parafrazată, fie integral, fie parțial, fie cu titlul original, fie luând ca titlu alt vers, adecvat ideii muzicale respective.