Suflet chinuit

 

Suflet chinuit, singur, rătăcit, 

Ți-ai ales calea, și-ai plecat zăpăcit. 

Imi ziceai, că ochii mei negri,

Să nu rămână înlăcrimați mereu

Din vina ta, si-a Dumnezeului meu.

C-a fost târzie, plecarea ta

Sau poate prea devreme,

Inima mea, n-o să te mai cheme.

Și tot ce a fost urât, in urmă voi lăsa 

Iar numele tău,

Doar in rugaciunea mea,

 Îl voi mai  striga.

Plecarea ta, e puntea ce mă trece

De-aici, din lumea asta, plină de fățărnicie,

In cealaltă parte, către veșnicie, 

Cu sufletu-mi gol, păcătos si rece ,

Urmele tale nu vor dispărea

Rămân acolo, în inima mea.

Ai gândit că-mi lași în suflet pace?

Oricum aș fi, orice-ai gândi,

Îl voi slăvi mereu

Pe Dumnezeu !

In clipa grea,

Și-n acest ceas al despărțirii, 

Nu vreau să plâng, 

Nu vreau să plângi,

Dar știu, că  asta-i legea firii.

N as vrea să fii cu ochii-n lăcrimati pe cale !

Și când vei mai planta din când în când o floare,

Să ți amintești, că-n viață ți-am fost trecătoare,

Si viata, nu ne lasă  timp, de cugetare.