- Nasterea Maicii Domnului -

                                                              Sursa foto : internet Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Maică, Pururea Fecioară, Marie, Cum să-ți mulțumesc mai bine, Pentru câte minuni ai făcut TU, cu mine? Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Eu, păcătoasa-ți, mulțumesc ! Mi-ai întregit sufletul întinat, Trupul mi l-ai vindecat, Mintea, iarăși, mi-ai luminat, Lângă Crucea Fiului Tău, Hristos, Din căderea-mi, m-ai ridicat maiestuos. Ajută-ma, Maică Fecioară, Să te iubesc mai mult Decât păcatul meu nesăbuit, Căci doar prin post și rugăciune voi avea Darul, de a sta la Dreapta Ta. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Maica mea, Maria, îți mulțumesc ! Pentru ieri, pentru azi, pentru mâine, Pentru zilele ce-or să mai fie Ajută-ma, să iert, să plâng, să dăruiesc, Aproapele, la necaz și durere, să-l iubesc. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Eu, păcătoasa-ți, mulțumesc! Ca pe oaia cea pierdută, imbrățișându-ne Cu inimă de mamă, pe toți ajutându-ne, Plecați-vă, fii și fiice, și îng

  Intre anii 1947-1968 s-a nevoit în obștea Mănăstirii Agapia Veche monahia Agafia Ilie, mama Arhimandritului Cleopa Ilie, din comuna Sulița, județul Botoșani. În căsnicia ei a avut zece copii, dintre care cinci au intrat în viața monahală, iar cinci au rămas în lume. Apoi, cu voia lui Dumnezeu, murindu-i pe rând nouă copii și la urmă și soțul, a fost adusă la Agapia Veche de fiul ei, Arhimandritul Cleopa Ilie, pe atunci stareț la Mănăstirea Sihăstria. Aici bătrâna se nevoia după putere, uneori bucurându-se, alteori plângând și rugându-se, fiind îngrijită de câteva ucenice iubitoare de Hristos. După anul 1960, părintele Cleopa, fiind plecat în munți din cauza prigoanei ateiste, maica Agafia ieșea zilnic în cărare la poarta mănăstirii și întreba pe cei ce veneau să se închine: „N-ați văzut pe Cleopa al meu?” Iar închinătorii îi răspundeau, unii că nu-l cunosc; alții, că ar fi la Mănăstirea Sihăstria; iar alții că ar fi plecat în munți la pustie. Apoi bătrâna începea a plânge, își făcea

  Rămâi ca roua, ce-mi atinge pielea albă Când gura mea, în dimineți se roagă. În picătura unei lacrimi, tu, s-aprinzi o lumânare, Să-ți pot vedea zâmbetul, ce doare. Ești vis chemat în noapte, alunecând prin minte, Din iernile ivite, ai fost un suflet blând, si un copil cuminte.   În noaptea vieții noastre, îmi furi iar amintirea, Bine, te voi privi tacuta, Dar, te întreb, știi, unde ai uitat iubirea? Am fost ca două umbre, pe-un mal de neputință, Pe chipul meu e gheață, Pe chipul tău e iarnă și valuri de dorință.   Cândva, vom fi în veșnicia ce-îmbrățișează Cerul, Doar două luminițe, noi, micuțe sfere, Sunete-nghețate, din multe emisfere, Ne vor îmbrățișa blânde, ne-nțelegând misterul.   Iubire, vine apusul, de ce-mi zici că ești bine? M-ai risipit in zari, m-ai sfărâmat fără să știu, Să te-ntorci, acum e prea târziu . Căci peste focul meu, cu fulgi de-omăt, atunci a nins, Plouat-a, cu picătura unei lacrimi, a glasului tău stins.   În

  „Să nu mai mănânci carne deloc! Tumorile canceroase se hrănesc cu proteinele din carne, iar la rugăciune se schimbă treaba, ești mult mai ușor. - Să renunți la băuturile carbogazoase, cu zaharuri, îndulcitori, căci la fel se întâmplă, celulele bolnave folosesc pentru multiplicare zaharurile. - Ține de acum post negru: lunea, miercurea și vinerea. Postul negru, pentru cine poate, curăță organismul de boli grave și de patimi. Dacă ai postit 12 ore fără apă și mâncare gătită pe foc, așa-i lăsat de la Dumnezeu, ca în organismul uman să apară în sânge dintr-odată, o enzimă, un hormon care distruge celula canceroasă, bolnavă. În perioada postului negru, spune rugăciunea arhierească Tatăl nostru de mai multe ori, rugăciunea inimii, Doamne Iisuse cât cuprinde, ceva la Maica Domnului, Psalmul 50 și Crezul tot așa, mai mult. - Iartă pe toți acei care te-au prigonit și judecat, roagă-te pentru ei! Apă să bei seara, pe săturate, mai multă, 2-3 litri. - Când termini seara postul, mănâncă puțină p

  Cu Dumnezeu alături,pe-o margine de mare,  Hrisovul vieții mele,desfasurat în zare, Spunea o povestire nespusă nimanui,  Si pe nisip, alături,și pașii mei,și-ai Lui…  Am observat deodată,privind mirata -n urmă,  La vremuri de rastriște,era numai o urmă !  Cuprinsa de întristare,uimita-am întrebat :  -Cand mi-a fost greu,o Doamne,de ce Tu m-ai lăsat ?  -Lovit de-a tale fapte,în vremurile hoațe,  Cand ți-a fost greu copila,Eu te-am purtat în brațe !

  Suflet chinuit, singur, rătăcit,  Ți-ai ales calea, și-ai plecat zăpăcit.  Imi ziceai, că ochii mei negri, Să nu rămână înlăcrimați mereu Din vina ta, si-a Dumnezeului meu. C-a fost târzie, plecarea ta Sau poate prea devreme, Inima mea, n-o să te mai cheme. Și tot ce a fost urât, in urmă voi lăsa  Iar numele tău, Doar in rugaciunea mea,  Îl voi mai  striga. Plecarea ta, e puntea ce mă trece De-aici, din lumea asta, plină de fățărnicie, In cealaltă parte, către veșnicie,  Cu sufletu-mi gol, păcătos si rece , Urmele tale nu vor dispărea Rămân acolo, în inima mea. Ai gândit că-mi lași în suflet pace? Oricum aș fi, orice-ai gândi, Îl voi slăvi mereu Pe Dumnezeu ! In clipa grea, Și-n acest ceas al despărțirii,  Nu vreau să plâng,  Nu vreau să plângi, Dar știu, că  asta-i legea firii. N as vrea să fii cu ochii-n lăcrimati pe cale ! Și când vei mai planta din când în când o floare, Să ți amintești, că-n viață ți-am fost trecătoare, Si viata, nu ne lasă  timp, de cugetare.

        În cele 7 zile, trebuie să citiți de 7 ori pe zi, următoarea rugăciune. „ Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, spre tine îmi îndrept gândul, inima și toată ființa, rugându-te: Ridică-te și zdrobește pe vrăjmașii noștri și ai Fiului tău iubit, Iisus Hristos, îngrozindu-i cu nebiruita-ți sfințenie. Și îndreaptă-ne pe calea mântuirii, ca să dăm mereu mărire lui Dumnezu. Roagă-te, Fecioară, pentru Sfânta Biserică, pentru propavăduirea Evangheliei, pentru poporul acesta, rudele mele, pentru văduve, pentru orfani, bogați, săraci, necăjiți, bolnavi, pentru cei prigoniți, pentru credință, pentru salvarea celor care au rătăcit la secte, pentru cei răposați. Ajută-ne, Sfântă Fecioară! Ajută-ne să ne pocăim de păcatele noastre, să ne spovedim adesea, să renunțăm la păcate, vicii și necredință. Ajută-ne să auzim si sa raspundem, la chemarea binecuvantata a blândului tău Fiu, care a venit să sufere chinuri barbare. Roagă-te, Măicuță Sfântă, și pentru nevoile mele (aici se rostesc ceri

  Un articol de:  George Aniculoaie   -  26 Iun, 2009 În decursul vieţii noastre pământeşti avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru mântuirea şi desăvârşirea noastră, pe care îl primim prin cele 7 Sfinte Taine dar şi prin ierurgii. „Prin ierurgii, puterea şi acţiunea curăţitoare şi sfinţitoare a Bisericii se revarsă nu numai asupra fiinţei omului, ci şi asupra întregii lumi creaturale, scoţând-o de sub puterea blestemului şi sfinţind-o.“ „Ierurgiile nu au acest caracter de absolută necesitate; lipsa lor nu atrage nedobândirea sau pierderea mântuirii, dar prezenţa lor sporeşte şi întăreşte harul şi sfinţenia primite prin Sfintele Taine“, după cum explică pr. prof. Ene Branişte în cartea sa „Liturgica specială“. Biserica Ortodoxă păstrează ca moştenire de la Mântuitorul Iisus Hristos 7 Sfinte Taine. Adică Sfânta Taină a Botezului, a Mirungerii, a Spovedaniei, a Împărtăşaniei, a Cununiei, a Hirotoniei şi Sfânta Taină a Maslului. Prin aceste şapte Sfinte Taine ni se împărtăşeşte harul lui