Prima Saptamana din Post - Saptamana Canonului

 

Acest canon se săvârșește în fiecare seară din prima săptămână a Postului Mare, până joi inculsiv și în a cincea săptămână, în ziua de miercuri, când se citește în întregime.

 

Părintele Alexandru Schmeman spune: „la începutul Postului Mare, ca un „debut” al acestuia, ca un „acordaj”  înainte de „armonia” deplina, găsim CANONUL CEL MARE DE POCĂINȚĂ AL SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL, care este împărțit în patru părți”.

 

 Canonul cel Mare că poate fi cel mai bine descris ca fiind o plângere de pocăință care ne vorbește despre proporțiile și adâncimea păcatului, tulburând sufletul cu jale, căință și nădejde. 

 

Sfântul Andrei, al Cretei, cu o măiestrie unică, împletește marile teme biblice – Adam și Eva, Raiul și căderea în păcat, Noe și Potopul, David, Pământul făgăduinței și, în cele din urma, Hristos și Biserica – cu mărturisirea păcatelor și cu pocăința. 

 

Canonul cel Mare debutează într-o notă foarte personala: „De unde voi începe a plânge faptele vietii mele ticăloase suflete? Ce începere voi pune, Hristoase, tânguirii acesteia de acum?“

 

  Sfintii Părinti au spus că începând cu aceste patru seri, cântarile Canonului cel Mare, ne amintesc iara și iara istoria duhovnicească a lumii, care este și istoria noastră.  Exemplele biblice sunt mai mult decat simple „parabole” , asa cum poate mulți oameni cred, și care găsesc deci acest Canon prea „istovitor”, prea încărcat cu nume și întâmplări nesemnificative! 

De ce să vorbim, se întreaba ei, de Cain si Abel, de David si Solomon, când ar putea fi mult mai simplu să spun: „Am pacatuit“? Ceea ce ei nu înteleg, totuși, este ca simplul cuvânt ,,păcat" în tradiția biblică și creștina are o încărcătura pe care omul „modern” este, pur si simplu, incapabil să o cuprindă și care face ca mărturisirea păcatelor sale să fie ceva foarte diferit de adevarata pocaință creștină.

 

   „Calatoria" Postului Mare începe cu o reîntoarcere la „punctul de plecare”, lumea Creației, Căderii și Răscumpărării, o lume în care toate lucrurile vorbesc de Dumnezeu și reflecta slava Sa, în care toate întamplarile sunt îndreptate spre Dumnezeu, în care omul găsește adevărata dimensiune a vieții sale și, având temelia în aceasta, face pocaință”.