Paradox
Paradox Văzusem odată un nebun Așa mi s a părut, oricum, Care trăgea viața, ca și-o carte, După el, prin colbul de pe drum. Îl oprește un curios trecător Și îl întreabă, rugător : De ce trage viața, ca pe-o carte, Și nu o împinge, că se poate Dacă la a vieții carte-i pune roate?! Nebunul, îi răspunde senin: - Ce e, frate, aproapele meu, mai bine? Să trag cartea vieții Prin colbul drumului, după mine, Sau să o împing, de la spate Pe roți sau fără roți, Măi, aproapele-mi frate? Ironia sorții, omului pe pământ? Să trăiască sănătos și bolnav De lume, În același praf al enigmaticului timp ! Un paradox, nenorocit, Să trăiești și sănătos și bolnav În acelasi, al lumii, enigmatic timp, Ori Crucea mormântului Prin colbul cimitirului Pe umeri, într- o veșnicie ducând, Ori Crucea vieții, Pe umeri ridicând Îngenuncheat, în rugăciune, Cu mâinile goale, Crucea împingând. Interesant, cum bolile astea prezentate Două Cruci, Cu sânge sfânt, binecuvântate, Ne aduc, a vieţii carte în re