Acatistul Maicii Domnului - Izvorul Tamaduirii -
✝️✝️✝️✝️✝️✝️✝️✝️✝️✝️✝️✝️✝️✝️✝️
Vistierul bunătătilor şi Dătătorule de viată, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăteşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
rugăciune aducem Tie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toti vecii; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut,
Cel de o fiintă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înăltat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi mortii, a Cărui împărătie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viată Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.
Aştept învierea mortilor şi viata veacului ce va să fie. Amin.
din veacuri. Mâhnit este duhul în mine şi inima mea încremenită înăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit
duhul meu. Nu-ti întoarce fata Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să
aud dimineata mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învată-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povătuiască la pământul dreptătii. Pentru numele Tău,
Doamne, dăruieşte-mi viată. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toti cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite.
Întoarce fata Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fata Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu duh stăpânitor mă
întăreşte. Învăta-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveştemă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele-vei deschide, şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, ti-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci vei binevoi jertfa dreptătii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău vitei.
Condacul 1
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârşeşti curgerile Nilului cu revărsarea darului;
Bucură-te, apa care izvorăşti ca dintr-o piatră cu preaslăvire, şi a Iordanului lucrare ai primit;
Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuinţa celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea şi îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai celor ce cer, întărire sufletelor şi sănătate trupurilor;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Bucură-te, că în dar reverşi din destul, bogate vindecări celor bolnavi;
Bucură-te, că pe cei orbi, ce aleargă la tine, a vedea lămurit îi faci;
Bucură-te, că pe mulţi şchiopi i-ai îndreptat;
Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai întărit;
Bucură-te, că prin turnarea apei de trei ori pe cel mort, l-ai vindecat;
Bucură-te, minune străină, acoperită pururea de slava Celui Preaînalt.
Bucură-te, că pe tine te numim rai cugetător;
Bucură-te, căci ca o ploaie pe pământ uscat căzând, adăpi sufletele cele însetate de viaţă;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Bucură-te, Ceea ce alungi setea care topeşte sufletele;
Bucură-te, că din pântecele minţii cei ce beau înţelepţeşte, revarsă râuri dumnezeieşti;
Bucură-te, că tuturor le izvorăşti darul din destul;
Bucură-te, izvor de viaţă primitor care pururea izvorăşte daruri;
Bucură-te, fântâna tămăduirilor, care toată tăria bolilor o arată a fi slabă şi neputincioasă;
Bucură-te, vedere orbilor;
Bucură-te, dumnezeiască curăţie a celor leproşi;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Bucură-te, norul care aduci ploaie de mântuire;
Bucură-te, vindecare a celor bolnavi;
Bucură-te, slobozirea celor din primejdii;
Bucură-te, răcoreala celor înfierbântaţi de arşiţa păcatelor;
Bucură-te, luminarea ochilor orbiţi de neştiinţă;
Bucură-te, auzirea celor surzi;
Bucură-te, că pe cei ce zăceau în pat bolnavi, numai cu atingerea i-ai scăpat;
Bucură-te, loc de tămăduire sfinţit cu adevărat;
Bucură-te, că ne izvorăşti din ceruri daruri fără împuţinare;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Bucură-te, că Făcătorul tuturor întru tine ca o picătură s-a pogorât arătat;
Bucură-te, că pe cel orb l-ai făcut a vedea lumina;
Bucură-te, izvorule care ai dezlegat prin apă firea pietrei cea înfricoşată;
Bucură-te, curăţirea leproşilor şi sugrumarea diavolilor;
Bucură-te, că pe împăraţi i-ai făcut credincioşi desăvârşiţi;
Bucură-te, înţelepciunea celor simpli;
Bucură-te, bogăţie de daruri a săracilor;
Bucură-te, că prin revărsarea apei, tămăduiri de multe feluri le-ai dăruit;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Bucură-te, că din izvorul tău a curs apa care a vindecat sânul femeii cel cuprins de cangrenă;
Bucură-te, grabnică vindecătoare a bolilor celor cumplite;
Bucură-te, că prin stropirea apei, credincioşii se sfinţesc;
Bucură-te, Fântâna bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, izvorule al frumuseţii celei negrăite;
Bucură-te, dezlegarea tuturor bolilor;
Bucură-te, înecarea tuturor patimilor;
Bucură-te, râul cel prea limpede care faci sănătoşi pe cei credincioşi;
Bucură-te, apa care dai tămăduiri celor bolnavi de felurite boli;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Bucură-te, amestecare care picură dumnezeiască dulceaţă inimii;
Bucură-te, paharul manei cel de viaţă turnător;
Bucură-te, baie de Dumnezeu izvorâtă;
Bucură-te, Ceea ce izvorăsti liniştea neputinţelor;
Bucură-te, Ceea ce stingi văpaia bolilor;
Bucură-te, Ceea ce ai liniştit frigurile şi ai stins aprinderea înfocării;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Bucură-te, uşa prin care străbat razele luminii şi luminează ochii trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, Ceea ce singura eşti mângâierea pământenilor;
Bucură-te, izvor prea cinstit;
Bucură-te, că prin curgerea izvorului Tău, diavolii s-au înfricoşat;
Bucu'ră-te, că pe Leon l-ai făcut călăuză orbului neştiutor spre al tău izvor;
Bucură-te, că a fi împărat l-ai încredinţat;
Bucură-te, că el spre mulţumire Biserică în numele tău a ridicat;
Bucură-te, că tu dar făcător de minuni de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că pătimaşii ce cu credinţă năzuiesc la izvorul tău se tămăduiesc;
Bucură-te, vas de apă neîmpuţinată şi de boli vindecătoare;
Bucură-te, că izvorul tău tuturor este îndeajuns îndestulător;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Bucură-te, vas cu care primim bucuria şi mântuirea;
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetaţi de viaţă;
Bucură-te, lemn care îndulceşti apele cele amare ale mării lumeşti.
Bucură-te, izvor nesecat al apei cele dătătoare de viaţă;
Bucură-te, Ceea ce îndulceşti necazurile noastre cele amare;
Bucură-te, apa care curăteşti spurcăciunea păcatului;
Bucură-te, încetarea întristărilor noastre;
Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Bucură-te, izbăvirea durerilor şi chinurilor trupeşti;
Bucură-te, voinţa cea bună a lui Dumnezeu către noi cei păcătoşi;
Bucură-te, adevărata îndreptare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele lor;
Bucură-te, baie care speli cugetele noastre murdare de fărădelegi;
Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Izbăvitorul care în dar curăţă fărădelegile noastre;
Bucură-te, că prin tine, după măsura credinţei se dau vindecări;
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veşnice;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Bucură-te, vindecarea a toate neputinţele;
Bucură-te, Ceea ce duci rugăciunile credincioşilor Fiului tău şi Dumnezeului nostru;
Bucură-te, pământul făgăduinţei din care ne izvorăsc toate bunătăţile cereşti şi cele pământeşti;
Bucură-te, Ceea ce adăpi brazdele pe care cresc mulţmile îndurărilor;
Bucură-te, Ceea ce ne povătuieşti pe noi către patria cerească;
Bucură-te, roua florilor celor nevestejite;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Bucură-te, cununa cea slăvită a celor ce au credinţă şi se luptă împotriva ispitelor;
Bucură-te, Ceea ce dai veşnică mântuire celor ce se ostenesc în viaţa călugărească;
Bucură-te, Ceea ce izbăveşti omenirea din foametea sufletească şi trupească;
Bucură-te, tare ajutătoare în războaie;
Bucură-te, Ceea ce ne păzeşti pe noi de năvălirea altor neamuri;
Bucură-te, păzitoarea celor ce călătoresc pe pământ, pe apă şi prin aer;
Bucură-te, comoara legii noastre creştineşti;
Bucură-te, că în orice vreme secetoasă cerem ajutorul tău, îl dobândim;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, că prin minunile tale ai bucurat tot neamul creştinesc;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!
Apoi se zice iarasi Icosul 1 ( Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Cuvântul Tatălui, ...) si Condacul 1 ( Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, ...).
Prea Binecuvantata Stapana, Pururea Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce ai anscut pe Dumnezeu Cuvantul mai presus de fire, pentru mantuirea noastra si Te-ai aratat ca o mare a darurilor Dumnezeiesti si rau pururea curgator al minunilor si reversi bunatati celor ce cu credinta alearga catre Tine!
Cazand inaintea Chipului Tau cel Minunat, ne rugam Tie prea buna Maica a Iubitorului de oameni Stapana! Revarsa asupra noastra milele Tale cele bogate si grabeste a implini rugamintile noastre pe care le aducem Tie Grabnica ajutatoare care ne sunt de folos, mangaiere si mantuire pentru fiecare randuindu-le.
Cerceteaza cu harul Tau Prea Milostiva Stapana pe robii Tai si daruieste celor inviforati liniste, celor legati slobozire si pe toti mangaie, care sunt intristati de felurite necazuri!
Izabaveste, Prea Milostiva Stapana, toate orasele si satele de foamete, de boale, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, si de orice alta nenorocire sau pedeapsa vremelnica sau vesnica, indepartand, prin indrazneala Ta de Maica, toata mania lui Dumnezeu!
Slobozeste pe robii Tai de slabanogire sufleteasca, de tulburarea patimilor si a caderilor in pacat, ca fara impiedicare, vietuind in veacul acesta, intru toata buna cinstire a Ta, sa ne invrednicim de vrednicile bunatati prin Harul si iubirea de oameni ale Fiului Tau si Dumnezeului nostru, caruia sa cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de Inceput al sau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor! Amin!
Asteptăm cu recunostinţa donaţia, cat si vizita Dumneavoastră!
Puteti trimite jertfa dvs. de milostenie, financiara, materiala,
alimentara, la adresa :
jud.Ialomita, cod postal 927208
Sau donatii financiare, in contul bancar de mai jos, cu specificatia -
Donatie Schit -
Cont in Lei
Titular Cont :
Barzoiu Florica ( Monahia Filoteea )
IBAN LEI : RO77INGB0000999908884337
Banca Beneficiar: ING Bank Bucuresti Centrala
Cod SWIFT: INGBROBU
Doneaza si prin :paypal.me/schitNMD
Contact telefonic :
0730.957.870 ; 0785.137.574 - Monahia Filoteea
Bogdaproste, tuturor !
Comentarii
Trimiteți un comentariu